Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de miercuri, 12 ianuarie, demararea procedurii de expropriere pentru realizarea proiectului „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”.
Hotărârea adoptată cuprinde lista cu terenurile care constituie coridorul de expropriere necesar investiției, cu o suprafață totală de 298.248 mp.
Trebuie știut că valoarea despăgubirilor, conform raportului întocmit de evaluatori, se ridică la 5,7 milioane de lei.
Vă reamintim că proiectul are patru obiective: (1) extinderea pistei de decolare/ aterizare, (2) extinderea platformei de debarcare/ îmbarcare, (3) împrejmuirea incintei și realizarea unui drum de securitate și (4) achiziția echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților de întreținere și mentenanță.
Potrivit autorităților bihorene, prelungirea pistei de decolare/ aterizare cu 400 de metri spre sud (adică spre Nojorid), ajungând la 2.500 de metri, va avea ca efect creșterea capacității operaționale a aeroportului. În prezent, companiile aeriene impun restricții de greutate pentru decolare (îmbarcă mai puțini pasageri și încarcă mai puțin combustibil în aeronave). După prelungirea pistei de aterizare/decolare, operatorii de zbor vor putea utiliza aeronavele de tip Boeing 737 seria 800 și Airbus A320 la capacitate maximă și vor putea opera curse pe distanțe mai mari.
De asemenea, proiectul presupune achiziția și instalarea instrumentelor de aterizare de precizie și a unui sistem de balizaj luminos la capătul pistei dinspre Nojorid. Cu ajutorul acestui echipament se va degreva spațiul aerian de deasupra orașului Oradea de survolul aeronavelor, întrucât direcția de aterizare nu va mai fi dinspre nord, ci dinspre sud. În plus, acest lucru va reduce semnificativ gazele cu efect de seră și poluarea fonică generate de aeronave deasupra Oradei.
Un alt obiectiv este extinderea platformei de debarcare/ îmbarcare cu 32.000 mp, lucru care va suplimenta numărul de locuri pentru staționarea aeronavelor mari de tip Boeing 737 și Airbus A320. Astfel, vor putea fi operate simultan mai multe aeronave, în special în intervalele orelor de vârf. În prezent, Aeroportul Oradea dispune de doar 2 poziții de acest fel, celelalte 4 poziții fiind destinate unor aeronave mai mici, precum ATR 42 sau ATR 72.
Potrivit HCJ nr. 90 din 27 aprilie 2021, valoarea totală a proiectului „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” este de 132.785.734,12, cu TVA inclus.
Finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
* Aeroportul Internațional Oradea (cod IATA: OMR, cod ICAO: LROD) este deschis oficial traficului internațional de persoane și mărfuri, punct poliție de frontieră, vamă, poliție sanitar-veterinară.Aeroportul Internațional Oradea deservește județul Bihor și zonele limitrofe cuprinzând peste 750000 de locuitori, orașul Oradea cu peste 250000 de locuitori și încă șase orașe aflate într-o rază de maxim 100 km cu o populație de peste 300000 de locuitori. Aeroport internațional în creștere în privința traficului. Aeroportul are zboruri TAROM spre București cu frecvență zilnică.
surse foto: Consiliul Județean Bihor, Facebook