Datorită frumuseții sale unice, Mănăstirea Voroneț și-a primit numele de „Capela Sixtină a Estului”. Ctitorie a lui Ștefan cel Mare, ridicată în 1488 în timp RECORD- doar trei luni și trei săptămâni, lăcașul este cunoscut pentru picturile sale încadrate în albastrul UNICAT ce impresionează turiști de pe întreg mapanondul.

În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare.

De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr voievodului Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o strălucire ce farmecă peste veacuri…

Specialişti avizaţi apreciază că arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză originală şi specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină (forma treflată sau triconică a absidelor naosului, împărţirea în altar, naos şi pronaos, sistemul de boltire) cu elemente aparţinând goticului târziu (înălţimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele uşilor şi ferestrelor în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite). Peste acestea s-au suprapus, topindu-le într-un tot unitar de o frumuseţe unică, caracteristici ale artei autohtone (simplitatea şi caracterul intim al construcţiei, acoperişul ţuguiat de şindrilă traforată ca la casele de la ţară). [Vasile DRĂGUŢ]

*Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla o biserică de lemn. Când lucrările de construcție se apropiau de final, Ștefan ce Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu încheierea construcției biserica a preluat vechiul hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.

* În 1490 la Voroneț se fondează o scriptorie în care erau copiate cărțile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu fiind copierea unui Tetraevanghel de la 1490 de către călugărul Pahomie, din partea locului. Se consideră că aici a fost înființată, ca și la alte mănăstiri, o școală de slavonie unde erau aduși pentru instruire și educație copii de boieri și de preoți care învățau pentru a deveni preoți, copiști de cărți, dieci pentru cancelariile ținuturilor și orașelor, dascăli pentru biserici și școli.

Descoperirea Psaltirei voronețene și a Codicelui voronețean, i-a determinat pe cercetători să considere că de pe timpul aflării lui Grigore Roșca la Voroneț, activa o școală mănăstirească în care se studia în limbile slavonă și română. Puține sunt însă exemplele care ar demonstra că un tânăr sau un monah și-a făcut studiile la școala mănăstirească de la Voroneț. În una din însemnările de pe Tetraevangheliarul din 1550/1551, dăruit de mitropolitul Griogore Roșca, mănăstirii Voroneț: „… unde din fragedă copilărie m-am închinat lui Dumnezeu, cu rugăciunea Sfântului părinte al nostru Daniile cel nou, și unde am primit cinul îngeresc, și unde mult m-am trudit cu sufletul”, reiese că înaltul prelat moldovean s-a format ca preot sub supravegherea monahilor din partea locului.

O înviorare deosebită a vieții monahale pe diverse planuri a cunoscut mănăstirea Voroneț pe timpul egumenului Macarie(1756-1782), când s-au construit noi chilii, a fost reparată biserica, au fost reparate cu insistență proprietățile mănăstirești, efectuându-se în acest scop și întocmirea în 1775 a unei Condici de averi de tot felul ce a fost tălmăcit și renovat de Vartolomei Mayereanu Pomelnicul, au fost procurate cărți noi, a crescut numărul monahilor.

O comoară. Ceva minunat ce umple ne inimile, credința și… arta…

 Foto: ziare.com, PLANIADA