Dacă ai hotărât să îți construiești casa și îți dorești un balcon, este bine să știi câteva lucruri. Acesta este un spațiu foarte diferit de balcoanele de la bloc, așa că e bine să înțelegi cât mai bine caracteristicile sale înainte de a-l adăuga în planul casei sau chiar de a-l amenaja.
Descoperă aspectele importante privind construirea unui balcon la casă, de la materiale, la design:
Balcon deschis sau închis
În cele mai multe cazuri, balconul de la casă este deschis, cel închis fiind întâlnit mult mai frecvent la blocuri de locuințe. Totuși, există o situație în care balconul închis poate fi o opțiune dezirabilă și în cazul unei case cu etaj. Dacă locuiești într-o zonă cu climat mai rece, un balcon închis îți permite să te bucuri de priveliște fără a fi expus la intemperii. Totuși, dacă în cazul balconului închis de la bloc, acesta poate servi ca spațiu de depozitare, la casă nu are sens această opțiune, fiind preferabil să amenajezi cu acest scop unul din spațiile interioare.
Balcon sau logie
La prima vedere, balconul și logia par a fi la fel. Ambele pot oferi o priveliște frumoasă către spațiul exterior, ceea ce le face ideale pentru relaxare sau pentru savura o cafea în aer liber, în funcție de amenajarea balconului. Totuși, există câteva diferențe între ele, cu un impact semnificativ asupra construcției, de la materiale, la aspectul final.
Balcoanele sunt de obicei de dimensiuni mai mici, fiind ieșite în afara construcției principale, în timp ce logiile au tendința să fie mai spațioase și încastrate în construcția principală. Aceste caracteristici au impact asupra utilizării spațiului: un balcon mic poate fi un spațiu privat, legat de dormitor, iar o logie spațioasă poate oferi oportunități de socializare.
Materiale
Balcoanele pot fi realizate dintr-o varietate de materiale, dar cele mai populare opțiuni sunt lemnul și betonul. Lemnul este o alegere clasică care poate oferi balconului tău un aspect cald și primitor. Este, de asemenea, relativ ușor de prelucrat, ceea ce poate fi un avantaj major dacă intenționezi să contribui la construcția sa.
Betonul este o altă alegere populară pentru balcoane. Este extrem de durabil și necesită o întreținere redusă. De asemenea, îți oferă versatilitate la nivelul finisajelor. Pe scurt, dacă dorești un balcon care să reziste timpului, betonul este o opțiune excelentă.
Bineînțeles, balconul poate fi realizat din mai multe materiale. Spre exemplu, podeaua poate fi din lemn sau beton, iar balustrada din fier forjat sau din sticlă, aceasta din urmă fiind cea mai potrivită opțiune pentru un balcon modern și minimalist.
Forma balconului
Unul dintre cele mai importante aspecte de luat în calcul este forma balconului. Opțiuni comune includ balcoane drepte sau balcoane curbate cu margini rotunjite. Forma balconului nu este doar importantă în sine, ci are impact și asupra amenajării. Practic, ideile de design sunt limitate de această formă, în special mobilierul de exterior. De asemenea, forma poate avea și implicații mai practice; spre exemplu, un balcon cu margini rotunjite, ușor înclinat către exterior, va elimina mai rapid apa de ploaie.
Orientarea balconului
Orientarea balconului poate afecta gradul de expunere la lumina naturală pe parcursul zilei. Un balcon orientat spre sud va primi, de obicei, mai multă lumină solară decât unul orientat spre nord, de exemplu. Acest lucru poate fi benefic în special dacă vei cultiva flori, plante sau ierburi aromatice pe balcon. De asemenea, unul plasat spre sud poate fi expus la mai multe raze solare și, prin urmare, la mai multă căldură în perioadele mai reci ale anului.
Totuși, dacă adaugi balconul la o casă deja construită, amplasarea balconului în raport cu camerele va fi mai importantă decât orientarea către punctele cardinale. Va trebui să decizi dacă vrei ca balconul să fie legat de un dormitor, de un spațiu comun sau chiar de ambele, dacă e suficient de lung.
Indiferent de opțiunile tale privind designul, este important să te asiguri că balconul este sigur și funcțional. Ca aspect, este bine ca acesta să fie în concordanță cu estetica generală a casei. Cu grijă și atenție, poți crea un balcon frumos și funcțional, care va îmbunătăți atât aspectul, cât și funcționalitatea casei.