Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţul Braşov, ”Drumul de sub munte”, finanțat din fonduri europene, va fi finalizat până la sfârșitul acestui an!
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea a verificat, astăzi, stadiul lucrărilor de execuție a drumului interjudețean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P din zona Ţara Făgăraşului, cunoscut sub denumirea „Drumul de sub munte”, precum și al altor lucrări de reabilitare, care se desfășoară, în această perioadă, la drumurile județene din zonă.
Conform discuțiilor purtate la fața locului cu reprezentanții constructorului, S.C. Diferit S.R.L. Cluj Napoca, lucrările de modernizare a drumului de sub munte vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, după aproximativ trei ani de la începerea lucrărilor.
Drumul interjudețean are o lungime totală de de 53,01 km și străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus, acesta find cel mai tranzitat drum din Ţara Făgăraşului.
* La momentul actual, așternerea stratului de bază a fost realizată pe toată lungimea drumului, ceea ce reprezintă un progres al lucrărilor de 100%.
* În ceea ce privește stratul de uzură, acesta a fost finalizat în proporție de 70%, respectiv 30 de kilometri pe DJ 104 A și DJ 105 P – Ucea Sus.
* Au mai fost finalizate: 15 poduri de pe traseul acestui drum interjudețean, două treceri la nivel cu calea ferată; podețele transversale la drumurile laterale sunt realizate în proporție de 85%, iar refacerea trotuarelor şi a acceselor la proprietăţi în proporţie de 90% din totalul suprafeţelor proiectate.
* Termenul de execuție al lucrărilor de modernizare a fost prelungit prin, act aditional, până în luna decembrie 2022, ca urmare a lucrărilor la infrastructura de canalizare de pe raza localităților Recea, Sâmbăta de sus, Ucea, lucrări care au impus prelungirea termenului de execuție a lucrărilor de modernizare.
De precizat că proiectul „Modernizare drum interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C, DJ 105 P – format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105 P, km 0+000-3+800” a fost primul proiect cu fonduri europene destinat îmbunătăţirii infrastructurii rutiere, pe care administraţia publică a judeţului Braşov l-a accesat în anul 2017, în cadrul axei prioritare 6 a Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Acest drum asigură conectarea cu rețeaua TEN-T și descongestionează traficul din zona DN 1 Sibiu – Brașov, având în vedere că facilitează legătura între județele Brașov, Sibiu, Argeș şi face legătura între DN 1 și DN 7C (Transfăgărășan), la Cârțișoara.
Valoarea totală a proiectului este de 146.864.245,94 lei.