Un sistem de andocare proiectat corespunzător asigură operațiuni rapide de încărcare sau descărcare a camioanelor, în condiții de siguranță și cu pierderi energetice minime. Toate componentele unui sistem de andocare au roluri importante, iar alegerea configurației optime trebuie să țină seama de toate condițiile și obiectivele urmărite pe perioada exploatării.
Ușa industrială, rampa de egalizare, burduful de etanșare, sistemul de blocare a camionului, semnalizarea trebuie să lucreze ca un tot unitar și să poată fi coordonate facil și centralizat.
În acest articol vom aborda alegerea rampei de egalizare ca principală componentă a sistemului de andocare pentru camioane. Alegerea configurației acesteia trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
1) DIFERENȚA DE NIVEL între platforma depozitului și platforma exterioară
2) TIPUL DE CAMIOANE sau AUTOUTILITARE care vor fi deservite
3) UTILAJUL DE MANIPULARE a mărfii
La acești trei factori se adaugă și alții, cum ar fi cerința păstrării LANȚULUI FRIGORIFIC pentru industria alimentară.
Toate aceste variabile intră în ecuația ÎNCLINAȚIE-COST, urmărindu-se minimizarea ambelor elemente.
SITUAȚIA IDEALĂ:
Cu cât înclinația rampei este mai apropiată de ZERO, cu atât utilajul va putea rula mai rapid și mai sigur, fără cunoscutele șocuri de transbordare. Șocurile de transbordare deteriorează utilajele, dar, mai grav, afectează starea de sănătate a personalului. Cu cât lungimea rampei este mai mare, cu atât inclinația este mai mică, însă rampa devine mai scumpă și se diminuează suprafața utilă a depozitului. De aceea în alegerea înălțimii depozitului în faza de proiectare, un factor important îl are analiza detaliată a tipului de camioane care vor fi deservite, încercându-se alinierea cu media înălțimii platformei acestora.
O altă informație importantă pentru proiectant este lista de echipamente de manipulare a mărfii și plaja de înclinații în care pot lucra. În linii generale, panta maxim admisibilă pentru transpaletul manual este de 3%, pentru transpaletul electric 5%, pentru electrostivuitor 10%, iar pentru motostivuitor 12%.
Rampa de egalizare trebuie sa aibă lățimea mai mică cu aproximativ 300mm decât lățimea utilă a spațiului de încărcare a camionului.
Dacă se vor deservi și camioane cu oblon hidraulic, se vor alege rampe de egalizare cu sașiu “agățat” pentru a se crea golul necesar dedesubt pentru oblonul hidraulic în poziția deschisă. Dezavantajul acestei soluții este bineințeles crearea unei punți termice semnificative. Există mijloace de atenuare a acestui neajuns prin echiparea rampei cu accesorii suplimentare, deci cu o creștere a prețului echipametului.
Merită menționat ca fundația rampei “agățate” este mai complicată și, deci, mai scumpă decât pentru rampa “așezată”.
În cazul în care pierderile termice trebuie minimizate, este de luat în calcul ca ușa secțională să se închidă în fața rampei și nu pe rampa de egalizare. În acest caz se va alege rampa hidraulică cu trapă telescopică care se poate extinde până la 600-1000mm prin comparație cu cei 400-500mm ai unei rampe cu trapă rabatabilă (insuficient). Ușa secțională se poate închide până la cota inferioară a rampei în cazul rampei “așezate” sau până la cota străzii în cazul unei rampe “agățate”.
În industria alimentară, pentru păstrarea lanțului frigorific, sistemul trebuie configurat ținând cont de această particularitate; burduful standard cu fuste trebuie înlocuit cu cel gonflabil, ale cărui perne etanșează perfect pe camion. Camionul frigorific trebuie să deschidă ușile DUPĂ ce burduful gonflabil este etanș pe camion. Dacă pardoseala este mai sus decât podeaua camionului, acest lucru este imposibil. Soluția este dotarea depozitului cu rampe “coolchain”. Rampele ergonomice cu sistem paralelogram.
În funcție de cerințe, rampele de egalizare pot avea echipări diverse: clape retractabile pentru încărcarea utilitarelor mai înguste, termoizolarea podului, garnituri de etanșare, acoperire cu strat aderent de twaron, parcare automată, zincare termică integrală și multe altele.
Alegerea corectă a unei rampe de egalizare nu este deci doar o analiză de cost, ci este o analiză interdisciplinară între beneficiar/utilizator, contructor, proiectant și furnizor.
Pardoseala industrială se spală cu soluții chimice care corodează sașiul rampei hidraulice. Zincarea termică a sașiului ar trebui să fie o cerință standard pentru a putea beneficia de echipament pe o perioadă cât mai mare, dar și pentru un aspect îngrijit al instalației.
STERTIL este producător de echipamente profesionale de andocare, prezent de 15 de ani pe piața românească prin Gunther Tore SRL.
Gama de rampe de egalizare Stertil:
SP – rampe cu sansiu zincat in sistem “asezat” si clapa rabatabila
SF – rampe cu sansiu zincat in sistem “agatat” si clapa rabatabila
XP – rampe cu sansiu zincat in sistem “asezat” si clapa telescopica
XF – rampe cu sansiu zincat in sistem “agatat” si clapa telescopica
PP – rampa “ergonomica”