Fiecare dintre noi am ajuns la un moment dat în punctul în care ne-am dorit să schimbăm ceva la casa noastră, dar fără să investim o avere. Există anumite schimbări pe care le poți face cu bani puțini, însă care îți aduc rezultate spectaculoase. Așa că, dacă ești în pană de idei și cauți inspirație, ai ajuns unde trebuie! Avem pentru tine 3 exemple de detalii de design care te vor cuceri.
Elemente decorative pentru fațada casei tale
Poate fi destul de scump să schimbi culoarea fațadei tale, iar această schimbare poate fi trecută ușor cu vederea, mai ales dacă nuanțele sunt apropiate. Dacă în schimb optezi pentru niște profile decorative pentru exterior sau ancadramente ferestre, aspectul fațadei casei tale se va schimba complet. Astfel de elemente decorative aduc un plus de eleganță și rafinament oricărei fațade, sunt ușor de lipit, rezistente la factorii de mediu și nu implică investiții foarte mari. Avantajul cel mai mare este faptul că profilele din polistiren pot fi personalizate și vopsite în orice culoare dorești. Imaginează-ți cum ar arăta fațada locuinței tale cu o tencuială într-o nuanță deschisă și niște ancadramente de ferestre negre sau maro, în contrast.
Elemente decorative pentru interiorul casei tale
Decorațiunile deosebite întotdeauna vor face diferența între o locuință banală și una plină de personalitate. Ne referim în mod special la elemente de decor subtile, însă care pot schimba total aspectul unui spațiu. Spre exemplu, te-ai gândit vreodată să maschezi cablurile inestetice cu o plinta alba? Sau să încadrezi oglinda din hol cu niște profile decorative? Sunt schimbări mici, dar de mare efect și care se observă imediat. Profilele decorative de interior reprezintă dovada vie a faptului că nu ai nevoie de foarte mulți bani pentru a schimba aspectul unei locuințe.
Materiale textile deosebite
Așează o pătură de lână deosebită pe canapea sau pe fotoliu, schimbă draperiile din living cu unele într-o culoare intensă, cumpără niște perne decorative care se completează perfect cu draperiile alese, alege un covor pufos pentru living sau dormitor și așteaptă reacția primilor musafiri după aceste schimbări. Te vor întreba dacă ai renovat întreaga locuință, când tu de fapt doar te-ai jucat cu niște materiale textile. Fii creativ și inspirat atunci când vine vorba de alegerea materialelor textile pentru locuința ta!
Toate aceste idei te vor ajuta extrem de mult în momentele în care parcă ai mai schimba ceva prin casă, dar nu vrei să investești prea mulți bani. Mizează pe schimbări mici, cu un efect spectaculos, pentru că nu ai cum să dai greș!