Casa Paucescu reprezinta un imobil bucurestean incarcat de istorie, care a fost construit in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pe vechea strada a Vamii (actuala strada Demetru I. Dobrescu), la ordinul lui Grigore Paucescu, om politic, avocat si membru al Partidului Conservator.
Amplasarea casei avea o logica destul de simpla. In momentul constructiei, zona se numea ,,Piata Palatului’’. Acolo era centrul politic al orasului, acolo se faceau si desfaceau intrigile curtii, iar Paucescu nu putea lipsi fiind un om foarte cunoscut si implicat in viata urbei. In scurt timp, casa avea sa devina locul de intalnire al elitei intelectuale a sfarsitului de secol: Caragiale, Eminescu, Vlahuta, Delavrancea sunt prezenti in salonul literar al lui Grigore Paucescu. Acesta din urma era si un impatimit al literaturii. Aveam sa aflam acest amanunt dintr-o descriere a lui Caragiale. Acesta il descrie ca pe un om impartial a carui judecata nu putea fi partinitoare, un om care nu scria literatura si tocmai de aceea putea sa judece cu mare finete operele altora.
Moartea lui Paucescu inseamna si sfarsitul activitatii culturale in respectiva cladire.
Memoria vremii retine ca in 1897 cladirea devine, pentru scurt timp, sediul legatiei Austro-Ungare, iar odata cu aceasta intrebuintare, strada Vamii devenea strada Viena. Mai mult decat atat, datorita construirii sediului Fundatiei Universitare Carol I din 1895, zona intra intr-un amplu proces de analize si reproiectari. Luand in considerare dorinta lui Carol I de a extinde cladirea fundatiei, directorul acesteia de la acea vreme – Alexandru Tzigara-Samurcas ia hotararea sa construiasca inca o aripa a imobilului. Astfel, Carol incepe discutiile cu sotia lui Paucescu pentru a prelua o parte din cladire si pentru a o darama, lucru care facilita extinderea cladirii Fundatiei. Carol I cumpara o parte a impobilului de la vaduva lui Paucescu si demoleaza o buna parte din ea pentru fundatie. La finalul extinderii cladirii lui Carol I, casa lui Paucescu este ireversibil schimbata si adusa la dimensiuni modeste, dupa cum consemneaza travellerinromania.com.
Istoria avea sa-si lase amprenta asupra cladirii si dupa 1947 atunci cand se zvonea ca aceasta era cladirea in care se gasea Directia V a Securitatii.
O alta ,,legenda urbana’’ afirma ca in interior functiona un atelier de argintarie, lucru confirmat si de descoperirile facute la Revolutie. Daca privim informatiile istorice, aflam ca aici ar fi fost realizat sceptrul lui Ceausescu si alte piese de argintarie pentru Palatul Cotroceni.
In anul 1989, atunci cand a avut loc Revolutia, casa a fost lovita de tancurile aduse in zona Palatului Regal si la fel si cladirea Fundatiei. Daca aceasta din urma arde impreuna cu manuscrise de o importanta foarte mare pentru cultura romaneasca, imobilul lui Paucescu a avut noroc si a ramas intreg.
Trebuie stiut ca timp de 10 ani a fost lasata intr-o stare de degradare, motiv pentru care a fost greu sa fie readusa la forma initiala. In prezent casa adaposteste sediul Uniunii Arhitectilor din Romania si reprezinta o imbinare (cum vi se pare?!?!?!) intre modernism si un stil architectural al renasterii franceze, devenind ceva unicat in Romania din acest punct de vedere.
Si totusi… privind acum aceasta constructie ce, „reabilitata” arata, cumva… ciudat, daaca e sa ne exprimam elegant, imaginea pare ca loveste privirile. mai ales cuiva care, cat de cat, fara a avea studii in stiinta arhitecturii, e in stare sa aprecieze valoarea unei constructii vechi, cu impact istoric, dar și ceva ce frizeaza… un mariaj nefericit intre stiluri…Mai simplu spus: parca te dor ochii cand privesti asa ceva, oricata simbolistica s-ar cauta in imbinarea cu pricina, oricate explicatii, metafore si altele… Daca atrage atentia, asta nu inseamna neaparat ca acum constructia, in ansamblu, „farmeca” ochiul sau aparatul de fotografiat…
IMPORTANT: Casa Paucescu, chiar daca aceasta si-a pierdut din valoarea arhitecturala, este importanta culturala pe care a avut-o in istorie. Aici este locul in care, in anul 1881, Mihai Eminescu avea sa citeasca pentru prima data, in fata unui auditoriu format din oameni de cultura ai anilor respectivi, Scrisoara a III a.
sursa foto: wikipedia
