Acesta este Marele Altar al Bazilicii Sfintei Cruci, Florența, Italia.
De o frumusețe și expresivitate uimitoare, acest loc sfânt pare o adevărată minune… ce parcă nici n-ar fi făcută de mână omenească…
Construcția a început în 1294.
Data de consacrare 1442.
Bazilica este cea mai mare biserică franciscană din lume. Are șaisprezece capele, multe dintre ele decorate cu fresce de Giotto și elevii săi.
Legenda spune că Santa Croce (Sfânta Cruce) a fost fondată de însuși Sfântul Francisc.
* Edificiul este cunoscut datorită faptului că adăpostește mormintele unor personalități precum Michelangelo, Galileo Galilei, Gioachino Rossini ș.a.m.d.
Sfântul Francisc de Assisi a vizitat Florența încă din 1211, de-a lungul Via Cassia. În 1226 – 1228 un grup de adepți ai săi s-au stabilit în oraș, alegând o zonă inospitalieră chiar în afara zidurilor, în centrul unei insulițe formate din două brațe ale Arno care se separau în apropierea actualei Piazza Beccaria , pentru a se reuni în fața ziduri care treceau la înălțimea de via Verdi – via de ‘Benci. Aici au fondat un oratoriu care, odată cu creșterea comunității fraților, a fost mai întâi mărit și apoi, din 1252 , complet renovat.
Aceste lucrări au provocat dispute aprinse între frați, între cei care doreau o clădire esențială și săracă, în conformitate cu Regula , și cei care doreau o arhitectură mai largă. În orice caz, noua biserică a devenit în curând insuficientă, așa că în 1294 s- a decis reconstruirea clădirii de la zero, cu un proiect grandios dezvoltat probabil de Arnolfo di Cambio , arhitectul angajat în acei ani în cele mai grandioase proiecte ale Comunului . Giovanni Villani și-a amintit cum a fost înființată biserica la 3 mai a acelui an, în prezența „multor episcopi și prelați și clerici și religioși și a podestà-ului și a căpitanului Poporului și a priorilor și a tuturor oamenilor buni din Florența, bărbați și femei , cu mare sărbătoare și solemnitate „. Lucrările au început de la absidă, lăsând temporar vechea biserică în folosință fraților, atâta timp cât a fost posibil. Rămășițele clădirii antice au fost localizate în 1966 , în urma prăbușirii podelei bazilicii după inundația din Florența .
Nu sunt documente scrise care să confirme atribuția lui Arnolfo di Cambio , dar criticii au confirmat acum atribuția tradițională, atât pentru nivelul ridicat de calitate al complexului, cât și pentru asemănările cu alte lucrări ale marelui arhitect. A fost construit pe cheltuiala populației Republicii Florentine . La moartea lui Arnolfo în 1302, partea corului și transeptul, cu capelele, trebuiau finalizate. Procedând rapid, lucrările din 1320 au făcut bazilica utilizabilă, dar mai târziu, evenimentele crizei , inundațiile și ciuma au încetinit dramatic finalizarea acesteia. Nu se știe exact când s-a terminat bazilica, poate în jurul anului 1385 . Cu toate acestea, a fost sfințită doar în timpul epifaniei din 1443 de cardinalul Bessarione , în prezența Papei Eugen al IV-lea. În timpul ocupației franceze, Vivant Denon a atacat San Francesco și Miracolul muribundului pictat de Pesello Peselli, venind din mănăstire pentru a-l trimite în Franța, obiect al jafului napoleonian . Mănăstirea s-a născut practic în același timp cu bazilica. Sacristia, căminul, infirmeria, pensiunea, refectorul și biblioteca au fost în curând adăugate la nucleul inițial.
Bazilica din timpul inundației din 1966
Bazilica a continuat să fie îmbogățită și modificată în cele șapte secole de la înființare, dobândind întotdeauna noi conotații simbolice: de la o biserică franciscană la o „primărie” religioasă pentru familiile și corporațiile numeroase, de la un laborator și atelier artistic la un centru teologic , dintr-un „panteon” „al gloriilor italiene ca loc de referință în istoria politică a Italiei pre și postunificare.
Foto: Sayouru Kameyuko
