Art Deco (Art Déco), uneori denumit doar Deco, este un stil de arte vizuale, arhitectură și design care a apărut pentru prima dată în Franța chiar înainte de Primul Război Mondial. Art Deco a influențat designul clădirilor, mobilei, bijuteriilor, modei, mașinilor, cinemaurilor, trenurilor, pacheboturilor și al obiectelor de zi cu zi, ca aparatele de radio și aspiratoarele. Și-a luat numele, prescurtarea pentru Arts Décoratifs, de la Exposition international des arts décoratifs et industriels modernes (Expoziția Internațională de Arte Moderne, Industriale și Decorative), desfășurată la Paris în 1925. A combinat stiluri moderne cu măiestrie fină și materiale prețioase. În perioada de glorie, Art Deco-ul a reprezentat luxul, exuberanța și credința în progresul social și tehnologic.
Încă de la început, Art Deco-ul a fost influențat de formele geometrice îndrăznețe ale cubismului și ale secesiunii vieneze; culorile strălucitoare ale fauvismului și ale Ballets Russes; meșteșugul actualizat al mobiliei din epoca lui Ludovic Filip I și Ludivic al XVI-lea; și stilurile exotice din China,Japonia, India, Persia, Egiptul antic și arta mayașă. Prezenta materiale rare și scumpe, cum ar fi abanosul și fildeșul, și o măiestrie rafinată.
Chrysler Building și alți zgârie-nori din New York, construiți în anii 1920 și 1930 sunt monumente în stilul Art Deco.
În anii 1930, în timpul Marii Crize Economice, Art Deco-ul a devenit mai supus. Au apărut materiale noi, inclusiv cromarea, oțelul inoxidabil și plasticul O formă mai elegantă a stilului, numită modernism pachebot, a apărut în anii 1930; avea forme curbate și suprafețe netede și lustruite. Art Deco-ul e unul dintre primele stiluri cu adevărat internaționale, dar dominația sa s-a încheiat odată cu începutul celui de-al doilea război mondial și cu apariția stilurilor strict funcționale și neîmpodobite ale arhitecturiii modern și a stilului international din arhitectură care a urmat
„Botezul”
Art Deco-ul și-a luat numele, prescurtarea pentru arts décoratifs, de la Exposition International des Arts Décoratifs et Industriels Modernes desfășurată la Paris în 1925, chiar dacă diversele stiluri care caracterizează Art Deco-ul au apărut deja la Paris și Bruxelles înainte de Prmul Război Mondial.
Termenul arts décoratifs a fost folosit prima dată în Franța în 1858, publicat în Bulletin de la Société française de photographie.
În 1868, ziarul Le Figaro a folosit termenul objets d’art décoratifs cu referire la obiectele pentru decoruri scenice create pentru Théâtre de lʼOpera. În 1875, designerilor de mobilă, de textile, bijuterii și sticlă și altor meșteri li s-a acordat oficial statutul de artiști de guvernul francez. Ca răspuns, École royale gratuite de dessin (Școala Regală Gratuită de Design), înființată în 1766 în timpul domniei regelui Ludivoc al XVI-lea ca să pregătească artiști și artizani în meserii legate de artele plastice, a fost redenumită cole nationale des arts dcoratifs (Școala Națională de Arte Decorative). Și-a luat numele actual ENSAD (École nationale supérieure des arts décoratifs) în 1927.
În timpul expoziției din 1925, arhitectul Le Corbusier a scris o serie de articole despre expoziție pentru revista sa L’Esprit Nouveau, cu titlul „1925 EXPO. ARTS. DÉCO.”, care au fost combinate într-o carte, L’art décoratif d’aujourd’hui (Arta Decorativă Astăzi). Cartea a fost un atac spiritual asupra exceselor obiectelor colorate și fastuoase de la Expoziție; și în ideea că obiectele practice, cum ar fi mobila, nu ar trebui să aibă deloc ornamente; concluzia lui a fost că „Ornamentarea modernă nu are ornamente”.
Demn de știut, expresia actuală art déco nu a apărut tipărită decât în 1966, când a apărut în titlul primei expoziții moderne pe această temă, susținută de Muzeul de Arte Decorative din Paris, Les Années 25: Art déco, Bauhaus, Stijl, Esprit nouveau, care acoperea varietatea stilurilor majore din anii 1920 și 1930. Termenul art déco a fost apoi folosit într-un articol din ziarul lui Hillary Gelson din 1966 în The Times (Londra, 12 noiembrie), descriind diferitele stiluri ale expoziției.
Art Déco a câștigat notorietate ca etichetă stilistică aplicată pe scară largă în 1968, când istoricul Bevis Hillier a publicat prima carte academică importantă despre acest stil: Art Deco of the 20s and 30s. Hillier a menționat că termenul era deja folosit de comercianții de artă și citează The Times (2 noiembrie 1966) și un eseu numit Les Arts Déco în revista Elle (noiembrie 1967) ca exemple de folosire anterioară.
În 1971, Hillier a organizat o expoziție la Institutul de Arte din Minneapolis, pe care o detaliază în cartea sa despre ea, The World of Art Deco.
Societatea Artiștilor Decoratori (1901–1913)
Apariția stilului Art Deco a fost strâns legată de creșterea statutului artiștilor decoratori, care până la sfârșitul secolului al XIX-lea erau considerați pur și simplu artizani. Termenul arts décoratifs a fost inventat în 1875, dându-le designerilor de mobilă, textile și alte arte decorative statutul oficial. Société des artistes décorateurs (Societatea Artiștilor Decoratori), sau SAD, a fost fondată în 1901, iar artiștilor decoratori li s-au acordat aceleași drepturi de autor ca ale pictorilor și sculptorilor. O mișcare similară s-a dezvoltat în Italia. Prima expoziție internațională dedicată în întregime artelor decorative, Prima Esposizione Internazionale d’Arte Decorativa Moderna, a avut loc la Torino în 1902. Au fost înființate la Paris mai multe reviste noi dedicate artelor decorative, inclusiv Arts et décoration și L’Art décoratif moderne. Secțiunile de artă decorativă au fost introduse în saloanele anuale ale Sociéte des artistes français, iar mai târziu în Salon d’Automne.
Naționalismul francez a jucat, de asemenea, un rol în renașterea artelor decorative; designerii francezi s-au simțit provocați de exporturile în creștere de mobilă germană mai ieftină. În 1911, SAD a propus organizarea unei noi expoziții internaționale majore de artă decorativă în 1912. Nu erau permise copii ale stilurilor vechi; numai lucrări moderne. Expoziția a fost amânată până în 1914, apoi, din cauza războiului, amânată până în 1925, când și-a dat numele întregii familii de stiluri cunoscute ca „Déco.
Geometria Art Deco se potrivea foarte bine anumitor domenii. Soarele și razele lui, ce dădeau flash-uri strălucitoare pe formele în zig-zag și pe obiectele în trepte (mai ales pe formele piramidale), sunt motive dese. Stilul adoptat în tipografii era și el nou și distinct, cu o geometrie riguroasă, care lăsa impresia unor litere tridimensionale;când era utilizate pentru a desemnat denumirile unor magazine, fabrici sau stații de mtrou, literele erau chiar lucrate în relief sau independent montate.
Demn de remarcat, obiectele acelor vremuri sunt rare, rămânând ca mărturie doar piesele scumpe de colecție. Clădirile au fost modificate sau demolate, însă interioarele Art Deco pot fi adesea vizionate în filme. Până și secvențele introductive, cele care prezintă semnul distinctiv al studioului de producție, aparțin fără îndoială curentului Art Deco – de exemplu, globul de sticlă care se rotește și ansamblul solar sclipitor, ale studiourilor Universal Pictures. Filmele în care joacă Fred Astaire și Ginger Rogers – apartament din hoteluri, săli de baie, baruri – sunt și ele exemplu ale acestui stil. Până și clădirile cinematografelor păstrează adesea detalii ale acestei perioade și interioarele acestora au fost, pe vremuri, exemple ale stilului Art Decol, plin de fantezii.
Una dintre cele mai celebre construcții ART DECO este Chrysler Building din New York.
Foto: Pinterest, Facebook
