Istoria Casei Capşa(reper legendar al Bucureștilor) este strâns legată de familia lui Dumitru Capşa, sosit în Bucureşti, în 1788, după ce oraşul fusese grav devastat de artileria otomană. Este situata peste drum de Biserica Zlatari, în fostul Han Damari.
Doi dintre fiii săi ( avea 4!), Vasile şi Anton, fac ucenicia la vestitul confiseur Alexandru Elefterescu. După 4 ani, pe 6 iunie 1852, deschid cofetăria ,,La doi frați : Anton şi Vasile Capşa”, situată pe podul Mogoşoaia, actualmente Calea Victoriei, situată puțin mai la nord de actuala Casă Capşa.
Grigore Capşa, fratele celor doi, trăia la Paris, fiind cofetar la celebra Maison Boissier. Participă la ,,Salon de Paris”, unde o impresionează pe împărăteasa Beatrice cu arta sa. Grigore refuză, însă, șansa de a deveni furnizorul Curții Imperiale Franceze. Întorcându-se în țară, în 1868, deschide noua Casă Capşa, unde cofetăria de inspirație franceză câştigă în mod rapid o reputație continentală.
Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu, I.L Caragiale, Ion Minulescu, oameni politici, diplomați străini, artişti celebri se numără printre oaspeții săi de seamă… De-a lungul timpului alți multi clientț de viță nobilă s-au bucurat aici în momente memorabile: ducele Nicolae, printul Gorceakov, Franz Iosef, Josephine Baker, George Enescu, Erico Carusso, Pietro Mascagni, tenorul Iosif Schmidt si actorul Hary Baur.
*Puțini știu că localul a început sa fie frecventat de personalitati marcante ale momentului. In anul 1873, Casa Capsa primeste Marea Medalie la Expozitia Universala de la Viena, devenind apreciată și pe plan internțtional, obtinand în 1882 brevetul de furnizor al Casei Principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar în 1908 devine furnizorul Principelui Ferdinand al Bulgariei.
* În volumul I (care cuprinde perioada 1871-1877) al cărţii sale ”Bucureştii de altădată”, apărută pentru prima dată în perioada interbelică, Constantin Bacalbaşa consemna, referitor la cofetăriile din Bucureşti: ”Din toate cofetăriile de pe vremuri n-a mai rămas decât o singură firmă: Casa Capşa. Cofetării de lux pe Calea Victoriei şi pe piaţa Teatrului erau trei: Capşa, Fialkovsky şi Giovanni. (…) Obiceiul vremii era ca toată lumea din elită care rămânea vara în Bucureşti să vie să ia îngheţată la Capşa. Lucrul şic era ca cucoanele să nu se dea jos din trăsură ca să consume la o masă pe trotuar. Cucoanele stăteau în trăsuri înşirate de-a lungul trotuarului şi erau servite acolo, iar la mese stăteau tinerii civili sau ofiţerii şi priveau acea expoziţie de femei tinere şi nostime” (”Bucureştii de altădată”, vol. I, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987).
* În istoriesicivilizatie.ro, locul apare descris astfel: Casa Capşa a fost o adevărată instituţie, al cărei nume a trecut graniţele ţării încă de la finele secolului al XIX-lea. A pornit în 1852, prin cofetăria La Doi fraţi, din iniţiativa aromânilor Anton şi Ştefan Capşa. S-a dezvoltat treptat şi a durat până în 1871. A doua cofetărie Capşa îşi începe activitatea în 1868, graţie talentului, energiei, cunoştinţelor deosebite în ale meseriei şi nu mai puţin sprijinului familiar ale lui Grigore Capşa. Este etapa în care numele firmei urcă tot mai mult înlăuntrul şi în afara ţării. Loc pe care şi-l păstrează şi în anii dintre cele două războaie mondiale.
*Aceeași sursă ne dezvăluie și câteva dintre bucatele alese care erau servite aici:
Meniurile Capşa. Casa Capșa avea bucătărie franceză, cu meşteri bucătari români specializaţi în Franţa. Dar Casa avea şi meniuri româneşti cu numele furnizorului!
Un exemplu (în ortografia vremii, 1881):
„Vin roşiu Matei Basarab
Sparanghel Filipescu, sossu Buftea
Anghenare sau dovlecei Mogoşoaia cu cepuşoară şi untdelemn îngheţat
Sorbire (Sorbet?) princiară de Chitila
Puişoru de mai
Castravete Tântava
Marule Cotroceni (salată)
Brânză de stână (Andreescu)
Caşcaval august de Buşteni
Brânză boerească de Comarnic.“
Cât despre meniurile franţuzeşti, denumirile aparţin epocii şi nu o dată întâmpini azi dificultăţi în a le descifra conţinutul.
Oricum, ele reflectă rafinamentul protipendadei româneşti la finele secolului al XIX-lea şi în continuare. O lume la acelaşi nivel cu aceea din ţările central şi vest-europene.
* Decorul care reproduce stilul consacrat al localului, foița de aur care ornează tavanul, ofreind o strălucirediafană, deloc supărătoare îmbie, bucură și parecă amintește ceasurile fermecătoare ale apusului, ori razele dintâi ale răsăritului. Farmecă, la rândul lor, și balustradele, marmura scărilor și fotoliile acoperite cu piele care se reflectă narcisic dar armonios în oglinzile mari, păstrate din vremea lui Grigore Capșa. Totoul invite cald la o clătorie în timp, romanțată..
Scara de marmura albă te absoarbe în miezul secretelor, al serilor altor secole. Primul etaj duce în inima hotelului. Lumina coboară de sus, din tavanul de sticlă, inundând stradela cu farmecul și amintirile trecutului ce nu merită uitat…
Holul de marmură albă continua, generos și te poftește la contemplare… În capăt, undeva la stânga, se deschide poarta marilor baluri din trecut: Salonul Albastru. Celebritățile altor vremuri aufost fascinate de acest loc. În Salonul Albastru au avut loc cele mai importante ceremonii și întâlniri de „grad zero”… și parcă stai drepți privind Familia Imperială a Germaniei, la Wilhelm Ișsi Wilhelm al II-lea, care au trecut pe la Capșa, ori pe Împăratul Franz Josef I, reprezentând familia Imperială a Austriei…
O clădire, o poveste, un simbol… (și ce bine-ar fi să aflăm… și numele arhitectuluiacestui locde-a dreptul fascinant)
*sursă documentare: Cultūra Romania, Prof Adrian Rezeanu
foto: ziare.com, Facebook
