„CASE CU PERSONALITATE! HÄUSER MIT PERSÖNLICHKEIT!
Meșterii sași scriau cu var şi humă de la 1700 încoace un fel de haiku-uri în germană, pasaje biblice, poveţe, proverbe sau înţelepciuni populare, chiar și desene (pomul vieții, soldați, etc). Astăzi cei care dețin aceste case, neștiind germană și datorită faptului că le este greu să le păstreze, să restaureze şi scrisul, mai bine îl rad jos.
În cazul caselor săsești, sub orice strat de zugrăveală vechi (în special structurată, dată prin anii ’70-80 tot de către sași) se pot ascunde informaţii valoroase din trecut, care, dacă nu suntem atenţi se pot pierde irecuperabil.
Patrimoniul cultural (clasat sau nu) este un bun al comunității, iar, legal, Statul trebuie să-l protejeze.
Atunci când cetățenii distrug patrimoniul, Statul are un cadru legal (încă) bun prin care trebuie să acționeze.
Locuitorii României sunt responsabili de distrugerea patrimoniului cultural, de ștergerea amintirilor, a peisajului, mai ales a celui cultural. Distrugerea patrimoniului cultural rămâne destul de puțin controlată pentru că “dezvoltarea” este încă un slogan manipulator, iar “identitatea” rămâne un termen fără prea multă acoperire.
* Vă puteți imagina cum ar fi arătat județele unde trăiau sași dacă ar fi fost în Germania?”
