Forma Urbis Severiana (de asemenea Forma Urbis Romae , „Planta de marmură severiană”, sau Forma Urbis Marmorea ) a fost o hartă a Romei antice gravată pe plăci de marmură, datând din timpul luiSeptimius Severus. Realizată între anii 203-211, a fost situată într-una din sălile Templului Păcii (sau „Forumul Păcii”)
Uluitor plan măsura inițial aproximativ 13 m înălțime pe 18 m lățime (aproximativ 43 x 61 picioare romane) și era formată din aproximativ 150 de plăci dreptunghiulare de marmură, nu toate de aceeași dimensiune, dispuse în unsprezece rânduri: în primele opt din în partea de jos, plăcile erau dispuse alternativ pe verticală și orizontală, în timp ce în ultimele trei erau orizontale. Designul plantei a fost gravat pe plăci după ce acesta din urmă a fost fixat pe perete cu cleme de susținere și mortar.
Plăcile au servit drept acoperire de perete a uneia dintre camerele amenajate la colțul sudic al Templului Păcii. Faptul că camera imediat adiacentă a fost refolosită (în jurul anului 530) pentru Basilica Santi Cosma e Damiano, a permis păstrarea zidului pe care au fost aplicate, deși cu modificări legate de istoria clădirii bisericii. Pe peretele Forma găurile utilizate pentru fixarea clemelor plantei sunt încă vizibile.
Trebuie știut că celebrul Plan este întocmit aproximativ la o scară globală de 1: 246, după cum demonstrează cercetările topografice efectuate la sol și analizele matematice efectuate pe fragmente.
Poate că intenția a fost de a avea un plan cu o singură scară de 1: 240 (adică un picior pe Formă corespunde cu 2 actus în realitate), deși această observație nu este susținută de măsurători topografice și analize matematice și, prin urmare, rămâne o metodă arheologică. presupunere.
Planul este orientat, spre deosebire de utilizările moderne, cu sud-estul în vârf și probabil actualul Monte Cavo (cel mai înalt vârf al așa-numitelor dealuri Alban) a fost folosit pentru efectuarea topografiilor topografice ale plantei.
Parterul tuturor clădirilor este detaliat, inclusiv coloane și scări interioare. Dimensiunile unor monumente au fost însă întocmite pe o scară mai mare; acestea aveau să aibă în principal o funcție de orientare.
Planta este datată după 203 , data construcției Sptizonium, reprezentat pe unul dintre fragmente, și înainte de 211, anul morții lui Septimius Severus: el este de fapt menționat ca conducător, împreună cu fiul său cel mare Caracalla în inscripția gravată pe un grup de fragmente ( SEVERI ET [AN] TONINI AV [GG] NN […] , adică „al lui Severo și Antonino, augustii noștri”) (inscripția, ca de obicei pe planta de marmură, este în genitiv: nu este, după cum s-a raportat eronat, o dedicație). Absența celuilalt fiu al lui Septimius Sever, Geta, asociat cu tronul în 209, sugerează o întâlnire anterioară acestei date.
Planul a fost făcut probabil cu ocazia reconstrucției unor sectoare ale Templului Păcii deteriorate de un incendiu în 192. Este posibil ca planul Severian să înlocuiască un plan mai vechi, de pe vremea lui Vespasian , constructorul complexului monumental.
Forma era probabil legată de planul cadastral oficial al Romei întocmit pe papirus, poate păstrat în aceeași încăpere. Acest ultim plan, mai ușor de actualizat, a trebuit să raporteze și datele privind proprietatea clădirilor, precum și măsurătorile acestora.
Astăzi se păstrează 1.186 de fragmente, acoperind 10-15% din suprafață. Au fost găsite de mai multe ori, începând de la prima descoperire din 1562, uneori chiar și în locuri care nu corespundeau locației inițiale. Unele dintre fragmentele găsite în secolul al XVI-lea s-au pierdut înainte de a fi transferate laMuzeele Capitoline, cu toate acestea avem câteva desene renascentiste…
Una dintre cele mai recente contribuții la studiul Forma Urbis permite estimarea conținutului metric al plantei de marmură prin analiza relației dintre structurile reproduse pe Forma și topografia reală, utilizând tehnici geomatice pentru a verifica poziția relativă a fragmentelor.
* Multă vreme nu s-a înțeles prea clar rolul planului din marmură și nici al încăperii în care era localizat. Ipoteza considerată până acum cea mai convingătoare este cea a lui David Reynolds (1996), potrivit căreia planul avea rol decorativ și de consultare/orientare rapidă în aula care ar fi funcționat ca birou de cadastru al orașului. Ar fi existat, totodată, un al doilea plan, realizat pe foi de papirus, pe care reprezentarea planului ar fi fost mult mai precisă – cu toate detaliile necesare serviciului de cadastru (numele proprietarului, măsurătorile terenului etc.) și care ar fi fost folosit inclusiv la decalcarea pe plăcile de marmură (alexandrateodor.home.blog).
Din aceeași sursă aflăm: De-a lungul secolului XIX, mai multe fragmente sunt descoperite în timpul săpăturilor din Forum Romanum, dar și în locul în care familia Farnese își amenajase „Grădina Secretă” (tot atunci fiind demolată). Peste 630 de fragmente au fost găsite în perimetrul fostei grădini, fiind reutilizate inclusiv în zidurile perimetrale. Alte câteva fragmente au fost găsite, la începutul secolului XX, în zidurile palatului Farnese (folosite, probabil, la unele reparații). Doar câteva zeci de fragmente au mai fost identificate în aula templului Pacis, unde fusese instalat planul de către cetățenii secolului III.
În anul 1903 s-a realizat prima reconstituire a planului, după ce în secolul XVIII fusese amenajată o simplă galerie a pieselor; toate fragmentele strânse au fost asamblate pe o hartă a Romei concepută de Rodolfo Lanciani și expuse în aer liber, în grădina Muzeului Capitolin. Douăzeci de ani mai târziu, ca urmare a degradărilor provocare de expunerea în aer liber, piesele originale au fost înlocuite cu mulaje și mutate în depozitele Antiquarium de pe Dealul Caelian. Toate piesele au rămas accesibile, însă doar cele mai importante au fost expuse corespunzător – în vreme ce restul au fost păstrate în grămezi. Cincisprezece ani mai târziu, ca urmare a construirii tunelului pentru calea ferată prin Dealul Caelian, piesele au fost mutate înapoi la Muzeul Capitolin. După încă o stație în palatul Braschi (între 1955 și 1998), fragmentele planului au ajuns în Muzeul Civilizației Romane, unde au fost depozitate în lăzi.
Foto: Facebook, ziare.com
