Palatul Elisabeta este locuința din București a Regelui Mihai al României.
Trebuie știutcă această bijiterie arhitecturală din inima Bucureștilor a fost proiectată în 1930 de către arhitectul Duiliu Marcu (23 martie 1885 – 9 martie 1966), într-o combinație de stil maur și brâncovenesc. A fost construit în 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, soră a Regelui Carol al II-lea al României. Palatul nu a fost locuit prea mult de către fosta regină a Greciei, deoarece aceasta s-a retras la reședința ei de la țară, Castelul Banloc. După bombardarea Palatului Regal de pe Calea Victoriei, la 24 august 1944, Regele Mihai I a cerut permisiunea mătușii sale de a-și muta curtea, temporar, în Palatul Elisabeta. Într-unul dintre saloanele de la etaj, Regele Mihai a fost forțat să abdice, la 30 decembrie 1947.
Palatul s-a aflat în proprietatea Principesei Elisabeta până la naționalizarea lui în 1948.
Azi, 140 de ani de la nașterea maestrului: Duiliu Marcu (n. 23 martie 1885, Calafat – d. 9 martie 1966, București) arhitect şi urbanist român, membru titular (din 1955) al Academiei Române, președinte de onoare a Uniunii arhitecților din România.
Duiliu Marcu este cel care dovedeşte o polivalenţă ieşită din comun în arhitectura românească, fiind personalitatea acesteia care se confundă practic cu aproape întreaga evoluţie a arhitecturii noastre.
Născut la Calafat, pe malul Dunării, Marcu provine dintr-o familie modestă. Mama sa era fără ocupaţie, iar tatăl său căpitan în armata regală. Studiază la o şcoală primară din oraş şi la gimnaziul local, însă în 1900 se înscrie la secţia reală a Liceul Carol I din Craiova, inaugurat cu numai cinci ani înainte chiar în prezenţa suveranului. Aici se remarcă prin note foarte bune la desen, obţinute în fiecare an de studiu, în baza cărora i se conferă premii speciale. În 1905, decide să urmeze cursurile Şcolii de Arhitectură din Capitală, însă după doar un an pleacă la Paris, unde studiază la celebra Şcoală de Arte Frumoase. Se întoarce în ţară în 1912, în calitate de diplomat al guvernului francez.
Pe lângă clădirile construite sau proiectate, activitatea lui Duiliu Marcu se desfăşoară şi pe planul didactic, fiind profesor aproape trei decenii, între 1929 şi 1957, la Academia de Arhitectură din Bucureşti, redenumită după Al Doilea Război Mondial Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Între 1953 şi 1966 este preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România. În acelaşi timp, din 1955 este membru cu drepturi depline al Academiei Române, al doilea arhitect căruia i se acordă această distincţie, după Petre Antonescu, care devenise membru în 1945.
Dacă neoromânescul i-a avut ca personalităţi pe Ion Mincu şi pe Petre Antonescu, modernismul, care s-a dovedit mult mai adecvat necesităţilor vieţii din perioada interbelică, şi-a propulsat propriile personalităţi. Una dintre acestea este, desigur, şi Duiliu Marcu, cel care însă a experimentat el însuşi, în propria carieră, trecerea de la stilul naţional la modernismul funcţionalist. De altfel, „claritatea partiului şi a compoziţiei şi justeţea proporţiilor”[i] au fost preţuite în mod deosebit de arhitect și aveau să reprezinte constante ale creaţiei sale, indiferent de stilul abordat. În plus, aceste două virtuţi ale arhitecturii clasice au stat la baza sintezei dintre clasic şi modern care l-a făcut pe Duiliu Marcu o mare personalitate a arhitecturii interbelice şi a arhitecturii româneşti în ansamblul ei.
Deşi a realizat marea majoritate a lucrărilor sale în perioada interbelică, după 1945, se ocupă, totuşi, de unele proiecte de sistematizare, dar, în principal, se dedică învăţământului, formând generaţii de arhitecţi, care i-au fost recunoscători sau îi sunt recunoscători şi în ziua de astăzi, în măsura în care mai trăiesc. Referindu-se la activitatea sa didactică (şi nu numai), prof. dr. arh. Mihail Caffé, prof. dr. arh. Cornelia Elena Berindan, arh. Gheorghe Leahu şi dr. arh. Nicolae Vlădescu îl descriu ca fiind un profesionist de excepţie, care a devenit, la rândul său, un maestru pentru studenţii săi şi un model pentru generaţii întregi de arhitecţi.
A elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piața Victoriei din București. A fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu”.
Printre clădirile proiectate de Duiliu Marcu se numără:
– Hotelul Athenée Palace, 1925 – 1927 (renovarea si extinderea corpului existent)
– Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936 – 1938
– Palatul Monopolurilor de Stat, 1934 – 1941
– Clădirea Academiei Militare, 1937 – 1939
– Clădirea Consiliului de Miniștri
– Palatul Victoria
– Palatul Elisabeta
– Piața Unirii, Oradea
– Teatrul din Timișoara, 1923 – 1928 (fațada)
– Politehnica din Timișoara
*Prezentare grafică și colaj foto: arh. Cireşica Micu
