“Încă din Evul Mediu, aceşti ochi par ochii unor fiinţe. Oraşul era ca un arici, casele fiind dispuse pentru a se apăra, iar prin aceşti ochi, se putea observa totul”, declara, oarecând, pentru Agenţia ROMPRES, un fost director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Vasile Crişan.
Numiţi de specialişti lucarne, “ochii” au funcţia de… plămâni. “Aceste lucarne, cunoscute la Sibiu ca nişte ‘ochi’, realizează de sute de ani ventilarea podurilor. Practic, aerul circulă în unele acoperişuri din zona veche, doar prin aceşti ‘ochi’, care permit şi observarea, asemenea unor ferestre”, preciza, la un moment dat și un arhitect sibian, Corneliu Drăgan.
Și ca printr-un soi de… „vrajă” a timpului, întreținută de dorința sibienilor de a păstra întru totul farmecul și tradiția orașului, ochii orașului dăinuie. Frumos, profund. Emblematic. Un element de arhitectură multisecular, identitar, ce spune povestea meșterilor de odinioară.
foto: Daniela Pacuraru
