„Centrala de la Anina a fost pusă în funcțiune în ’84, după o investiție de peste un miliard de dolari. A funcționat doar 4 ani, cu risipă uriașă, doar câteva ore pe zi, casele oamenilor și pădurile acoperindu-se cu cenușă. Dupa nici 8000 de ore de funcționare, centrala s-a oprit de tot, în toamna lui ’88 (…)”
Termocentrala din inima Banatului a fost și este considerate… „cel mai pagubos proiect al Epocii de Aur. O investitie de 1 miliard de dolari, cu zero rezultate”.
Detalii…
Seful de proiect a fost Romeo Zbarcea. Termocentrala a fost proiectata sa functioneze pe baza de sisturi bituminoase. Insa puterea calorica a acestor sisturi bituminoase era foarte scazuta, facand ca tot proiectul sa fie sortit esecului. Sisturile bituminoase au o putere calorica de 800-1200 kcal/kg, iar pana si cernoziomul de Baragan (pamantul) are o putere calorica de 600-800 kcal/kg! Initial, termocentrala trebuia sa fie plasata la Oravita (unde exista acces facil la cale ferata, apa, carbuni, depozite) insa, din ordinul primului ministru de atunci (Ilie Verdet) , sub motivul „reducerii cheltuielilor”, locatia termocentralei a fost mutata la Anina.
Aici era intradevar mai aproape de sisturi, dar aparea probleme deosebite, date de constructia termocentralei in varful muntelui. Astfel, s-au sapat 4,7 milioane de metri cubi in roca dura, a trebuit construit un baraj pentru apa de racire si pompata din raul Minis (la o diferenta de nivel de 450 m), precum si un intreg cartier de blocuri („Anina Noua”) pentru muncitorii de la termocentrala. Constructia ei a costat peste un miliard $. In perioada 1984-1988 termocentrala Anina a functionat doar 8.407 ore. Sisturile bituminoase au trebuit sa fie amestecate cu 75% pacura pentru a arde, iar de fiecare data cand termocentrala era pornita casele oamenilor din zona si padurile se acopereau cu cenusa de sist. In 1988 , cand la termocentrala munceau 2.000 de oameni, rotorul de la generatorul electric al turbinei s-a defectat, fiind trimis la IMGB, pentru a fi reparat. Insa nu se va mai intoarce nicioadata. Prim-ministrul de atunci, Constantin Dascalescu, a decis ca este nevoie de acest rotor la termocentrala Turceni. Astfel, revolutia din 1989 a prins „balaurul de la Anina” cu „inima” scoasa. In septembrie 1990, cei 1.200 de salariati, care mai ramasesera la termocentrala Anina, inca mai sperau in repornirea acesteia.
Un an mai tarziu (in 1991), dupa ce prim-ministrul de atunci Petre Roman scrisesera „mortul nu se mai intoarce de la groapa”, pe memoriul facut de Ion Vacaru (directorul Exploadarii de Sisturi) au mai ramas 450 de salariati, „ca sa intretina utilajele”. In 1990, nemtii din zona au plecat in Austria si Germania, iar, in 1992-1993, cand au fost ultimile valuri de disponibilizari de la termocentrala, au plecat si moldovenii (luand cu ei si tevile si chiuvetele din blocuri), iar ferestrele le-au pus pe foc cei ramasi. In 1997-1998 au plecat, in urma valurilor de disponibilizari si minierii.
Astazi, mai sunt locuite doar 20 de blocuri in „Anina noua” (din cele 100 de blocuri, ridicate intre 1983-1986, si 15 in constructie in 1989), si ele arse pe la subsolurile ferestrelor, pe unde iarna locatarii incalzesc cu flacara tevile in care apa ingheata.
Se da doar doua ore pe zi apa rece, de apa calda si caldura neputand fi vorba. In 2003 fosta termocentrala Anina mai avea doar 49 de angajati (fata de 2.000 in 1988), si in 2004 este vanduta unei firme grecesti, care o vinde la fier vechi. In 2004, din proiectul aberant al termocentralei Anina mai ramasesera 150.000 tone de fier vechi.
Un colos de tristă amintire. Intr-un orășel care, cu siguranță, maerita și merită mult mai multă atenție…
Foto: Alina Constantinescu, ziare.com, Facebook
